Jorge Sampaoli probabil că nu va mai continua la cârma naționalei Argentinei, decât în cazul în care va câștiga titlul mondial, acesta devenind ținta argentinienilor încă din grupele turneului din Rusia. Deși a dus naționala în optimi cu emoții, selecționerul a anticipat dezastrul Germaniei, încă din 2017.
La o conferință de presă susținută în noiembrie 2017, Sampaoli nu a mizat absolut deloc pe Germania, pe motiv că stilul de joc al lui Low nu e atractiv. Germania nu a ieșit din grupe și a terminat pe ultimul loc al unei grupe din care au mai făcut Suedia, Mexic și Coreea de Sud. Iar Sampaoli a anticipat eșecul cu luni bune înainte de startul Campionatului Mondial.
Selecționerul Argentinei le-a acreditat cu șanse doar pe Brazilia, Franța și Spania: „Personal, cred că Brazilia, Franța și Spania sunt cu un pas în fața Argentinei. Nu voi nominaliza Germania, și asta nu pentru că am uitat, ci pentru că nu-mi place stitlul lor de joc”.
Nu a durat mult până când declarația lui Sampaoli a fost preluată de presa din Germania, fiind întâmpinată de foarte multe critici. Jupp Heynckes a criticat în termeni duri: „Nu știu dacă a băut câteva pahare de vin înainte de a spune asta…„, declara legenda Germaniei, pe 2 decembrie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER